Sunt zile când ceea ce văd cei din jurul tău atunci când te privesc și ceea ce vezi tu atunci când îți privești reflexia în oglindă, sunt două persoane diferite. Cum așa? E inexplicabil, poate chiar o idioțenie. Te privești, dar nu ești tu. Te privești și nu te mai placi. Te privești și ți-e dor de tine. Te privești și vezi doar un chip obosit, tern și o expresie golită de orice sentiment. Te privești dorindu-ți să te recunoști.
Cauți sensuri noi, încerci să-ți faci puțină ordine în dezordinea care pare acum viața ta, cauți să înțelegi, să iubești, să crezi în tine și în forța ta interioară. Nu plângi, nu țipi, nu te manifești în nici un fel. Doar taci. Taci apăsător, dureros, taci într-un mod diferit decât până acum.
Cine poate înțelege ceva ce nu poate fi explicat în cuvinte? Doar cine a simțit la rându-i necuvintele astea, care aruncă o umbră grotească asupra ta și te fac să te zgâiești la oglindă ca la un străin care a dat buzna în camera ta, în viața ta și ți-a violat intimitatea.
Cine ești tu astăzi, străinule? Cine?!
Crează o viziune şi nu lăsa niciodată mediul, convingerile altor oameni sau limitele trecutului să îţi afecteze deciziile. Ignoră înţelepciunea convenţională.A reflecta asupra vietii nu inseamna fara indoiala decat a ne aprofunda interogatia. sa fii tu e tot ce contează ;)
RăspundețiȘtergereSa fii tu cu adevarat e tot mai greu intr-o astfel de lume. Din pacate, mediul si convingerile altor oameni, ne afecteaza de cele mai multe ori fara sa vrem! :)
RăspundețiȘtergere