Nobody cares

De-aş putea spune cât de grea mi-e inima uneori, aş face-o. De-aş putea spune în câte lacrimi se îneacă sufletul meu seară de seară aş face-o. Dar cui i-ar păsa? Cui i-ar păsa suficient de mult încât să mă asculte, să mă înţeleagă?  Dar mai ales cine mai este capabil să îşi scoată inima din piept, s-o pună pe tavă şi să lase oamenii să facă experimente de iubire pe ea? Eu una, nu.  Mi-am învăţat lecţia. Am învăţat că lumii nu îi pasă, lumea e doar curioasă. Întâlneşti o persoană, care pare că în sfârşit te înţelege, că îţi este aproape, că ţi-e punct de sprijin; şi toate astea pentru ca într-o zi să folosească tot ceea ce îi împărtăşeşti împotriva ta.

Întâlnim oameni şi oameni, cu fel şi fel de inimi, dar niciunul din ei nu va înţelege ce se întâmplă cu sufletul tău mai mult decât o faci tu. Aşa că nu te obosi şă spui lumii câte nopţi plângi cu capul adâncit în pernă, nu te obosi să le spui cât de mult te doare răutatea lor, nu te obosi să le spui că îţi pasă de ei, nu le spune că ai sentimente – pentru că în fond, oricum nu vor ţine cont. Oricât de multe părţi din tine le-ai pune pe tavă, tot te vor călca în picioare fără nici cea mai mică urmă de regret.

Mã tem..

„E starea aceea fragila, transparenta, in care speri ca, de data aceasta, miracolul se va intampla, dar nu ai curajul sa recunosti. E starea aceea de ameteala a sufletului si de zvacnet al gandului. E dintr-o parte in alta a inimii si-a visului doar ravasire, doar emotie, doar lumina. Doar teama.

Inceputurile povestilor de dragoste sunt, cateodata, mai frumoase decat povestile insesi. Dar si caderea in haul ramas in locul unei mari sperante poate durea uneori mai tare decat dor marile despartiri, marile tradari.

Cu ce inima sa sper ca asta data va fi bine, cu ce ramasite de curaj sa ma arunc sa iubesc din nou cand am cazut de atatea ori, si-mi sunt sperantele zdrelite si insangerate? As vrea sa mai cred, dar ma cutremur de frica. Implor credinta in dragoste sa se intoarca la mine, insa, precum cei torturati indelung, tresar in somn si-s gata sa racnesc de groaza ca, poate, si de data asta eu sunt in stare sa simt ca-i iubire acolo unde-mi vor fi date din nou doar iluzie, doar joc, doar parfum de neant.

Si, totusi, cu ce suflet sa spun NU tresaririi mele mistuite de flacara, cu ce uitare sa-mi sterg urma sarutului lui de pe buze, cu ce curgeri de ape sa spal mangaierea aceea care m-a facut sa ma simt cea mai frumoasa femeie din lume?!

Eu, cea mai curajoasa dintre femeile lumii, ma tem sa iubesc din nou. Eu, cea mai dependenta de dragoste dintre toti locuitorii planetei, imi port cu demnitate sevrajul. Imi pedepsesc dorinta sa stea incatusata sub coaste. Si astept, cu lasitate, un semn de dragoste mare, ca sa pot sa iubesc si eu fara teama. Sau macar un semn de mica iubire. Sau macar un semn. O batere din pleoape. Un suspin. Un gand. Ceva…”

Spune-i tu...

Spune-i ca nu trebuia sa plece asa. Spune-i ca am siroae de lacrimi ce-mi curg fara oprire si un nod in gat care nu ma lasa sa respir..
Spune-i ca e tot ce iubesc mai mult pe lume si ca mi-as fi dorit sa simta si el acest lucru. Dar lucrurile nu sunt niciodata asa cum ni le dorim...Spune-i ca amandoi am gresit. Chiar daca eu mi-am asumat tot, am facut-o pentru el. Spune-i ca a fost orb.. ca ar fi trebuit sa deschida ochii si sa vada realitatea, nu doar pe cea a lui... Spune-i ca o sa regrete cand o sa fie prea tarziu..
Spune-i ca daca vreodata voi avea un baietel, ii va purta numele. Va fi un copil zglobiu, plin de viata, chipes, cu un zambet minunat si cu ochii schimbatori ca si ai lui...
Spune-i ca in el m-am vazut pe mine de atatea ori , ca fiecare bataie a inimii mele i se datoreaza lui...
Spune-i ca ii multumesc pentru tot, pentru toata rabdarea, taria si iubirea dar si pentru zilele amare. Fara ele nu as fi stiu ce inseamna dorul si iubirea...
Spune-i ca atunci cand ne avem, noi ne respingem iar cand ne pierdem ne dorim. Ca nu am stiut sa traim in echilibru...Spune-i ca ii simt mirosul, il respir si in loc sa imi treaca, imi e din ce in ce mai dor.. Spune-i ca adoram momentele lui de gelozie..stiam ca ii e frica sa nu ma piarda... dar nu m-a pierdut, a plecat singur...
Poate ca uneori alegem mult prea repede despartirea..Aruncam cu vorbe urate la nervi si gata, ne despartim. Ar fi trebuit sa rabdam mai mult? Sa ne intelegem mai mult? Cu ce cantar destept as putea sa masor cantitatea de toleranta necesara si sa o compar apoi, matematic si eficient cu revolta care ma tine in viata, astfel incat sa pot trai in continuare?
Mai spune-i ca mi-a demonstrat de ce unu plus unu fac zero, cateodata, cand e vorba de dragoste tarzie...Prea tarzie uneori..
Si mai spune-i ca daca vreodata i se va face dor de noi, eu am sa fiu aici...

Si cateodata e prea mult..

Cred ca este minunat cum doua suflete atat de diferite se intalnesc la un moment dat in timp, se tamponeaza precum meteoritii in spatiu si reusesc sa creeze o explozie magnifica imposibil de comparat si de descris. Dar nu suntem meteoriti, suntem doi oameni pe care ii despart personalitatile opuse cu care au fost inzestrati. Dar te iubesc. Si am tinut asta ascuns, am respins in totalitate acest sentiment si nu am vrut sa il recunosc sau sa il accept, l-am tinut sub limba, un sentiment pe care l-am pastrat departe de tine in diminetile in care ne-am trezit impreuna si in momentele in care am plans fiind confuza de ceea ce era intre noi. Mi-am dorit ca in toate momentele astea sa-ti spun toate cuvintele frumoase pe care le purtam in suflet si acum ca citesti asta, te iubesc. Te-am placut pentru nenumarate motive. Te-am placut pentru ca ai ochi superbi, patrunzatori si cu gene lungi. Te-am placut pentru ca ai o fata inocenta si primitoare. Te-am placut pentru ca esti inteligent, pentru ca esti dezordonat, pentru ca iti plac dulciurile, pentru ca nu iti faci patul aproape niciodata. Pentru ca ti-ai dorit sa ai pe cineva caruia sa ii fie frica sa te piarda. Te-am placut pentru ca esti perfect in ochii mei, pentru ca defectele tale mi-au aratat ca esti uman. Pentru ca ai nevoie de mine si pentru ca am nevoie de tine. Dar te iubesc si te iubesc ,iar cand spun “pentru ca” nu caut o explicatie. Te iubesc pentru ca asa s-a intamplat, natural, am simtit asta, fara sa imi dau seama cand si cum. Si pur si simplu nu stiu cum sa nu o mai fac. Dar stiu ca pentru tine este prea mult tot ceea ce s-a intamplat. Este prea mult si pentru mine sa realizez ce intorsatura au luat lucrurile dar sper.. ca intr-o buna zi, universul sa se sincronizeze in asa fel incat sa simti si tu exact ceea ce simt eu in momentele astea. Poate asa iti vei da seama ca nu esti singurul care sufera, ca nu am inima de gheata ... sunt ganduri multe si amestecate, sanse irosite,decizii luate la nervi, inocenta , necunoastere...si multe pareri de rau si regrete in urma..

Sau..poate se va sincroniza in asa fel incat sa fim unul langa altul pentru totdeauna, unul langa altul pana la prapastie..

Tu esti eroul!

Cu totii avem zile bune și zile rele, in care totul este pe dos. Treptat, am inteles ca asta este una dintre premisele vietii: pe o parte primesti iar pe cealalta platesti sau mai rau, ti se ia fara sa fi intrebat iar asta e cel mai greu, nu?

De multe ori incepi sa crezi ca nu e bine sa te bucuri de momentele de fericire din viata ta pentru ca stii ca intotdeauna vor veni si cele rele. Vestile rele, problemele, apar atunci cand te astepti mai putin. 

Dar atata timp cat existi, nu te lasa doborat de nimic. Astazi ai o zi mai proasta? Lucrurile nu merg conform planurilor tale ? Mergi inainte cu mai multa putere si vei reusi. 

Cine n-a trecut printr-o perioadă în care tot ce făcea ieșea pe dos, cine nu s-a simțit prost când ceilalti sarbatoreau? Uneori simți că parcă rămâi în urmă, că reușești puțin față de ceilalți. Fals.

Fiecare dintre noi are un destin, un scop și o poveste. Lucrurile sunt deja scrise, negru pe alb. Noi adăugăm culorile, noi adăugăm personajele, noi decidem când un capitol se închide și când continuă, noi transformăm personajul principal într-un erou. Tu ești eroul povestii tale. Contureaz-o asa cum iti doresti!

Doar de tine depinde cum continuă povestea!

 

E simplu. Fii fericit!☺️

 Se spune ca fericirea adevarata este infinita. Însã, cat de mult platim noi pentru una falsã? 
Mi s-a spus de multe ori ca sunt prea pretentioasa si cer prea mult desi nu mi se cuvine... Ei bine, eu stiu cat valorez, cat merit, cat pot si de cat am nevoie si nu o sa ma multumesc niciodata cu putin. Totul sau nimic!☺️
Acum,lupt. Lupt cu mine, cu tristetea care mã inconjoara, cu nemultumirile mele. Lupt cu toate si nu ma las pana nu castig. Da, lupt cu toate armele pentru fericirea mea! 
Tocmai de aia, acum sunt fericita. Dar stiu ca totul in viata e reativ, momentan sunt fericita si asta e tot ce conteaza! aici si acum! Invat pas cu pas sa traiesc clipa!
Am inteles ca in viata nu mereu trebuie sa existe trecut sau viitor. Trebuie sa existe  prezent. Trecutul e doar o reflexie a mintii, iar viitorul e creatia mintii, exista doar acum  iar eu, acum sunt fericita!

Cine esti azi?

Sunt zile când ceea ce văd cei din jurul tău atunci când te privesc și ceea ce vezi tu atunci când îți privești reflexia în oglindă, sunt două persoane diferite. Cum așa? E inexplicabil, poate chiar o idioțenie. Te privești, dar nu ești tu. Te privești și nu te mai placi. Te privești și ți-e dor de tine. Te privești și vezi doar un chip obosit, tern și o expresie golită de orice sentiment. Te privești dorindu-ți să te recunoști.

Cauți sensuri noi, încerci să-ți faci puțină ordine în dezordinea care pare acum viața ta, cauți să înțelegi, să iubești, să crezi în tine și în forța ta interioară. Nu plângi, nu țipi, nu te manifești în nici un fel. Doar taci. Taci apăsător, dureros, taci într-un mod diferit decât până acum.

Cine poate înțelege ceva ce nu poate fi explicat în cuvinte? Doar cine a simțit la rându-i necuvintele astea, care aruncă o umbră grotească asupra ta și te fac să te zgâiești la oglindă ca la un străin care a dat buzna în camera ta, în viața ta și ți-a violat intimitatea.

Cine ești tu astăzi, străinule? Cine?!