Spune-i tu...

Spune-i ca nu trebuia sa plece asa. Spune-i ca am siroae de lacrimi ce-mi curg fara oprire si un nod in gat care nu ma lasa sa respir..
Spune-i ca e tot ce iubesc mai mult pe lume si ca mi-as fi dorit sa simta si el acest lucru. Dar lucrurile nu sunt niciodata asa cum ni le dorim...Spune-i ca amandoi am gresit. Chiar daca eu mi-am asumat tot, am facut-o pentru el. Spune-i ca a fost orb.. ca ar fi trebuit sa deschida ochii si sa vada realitatea, nu doar pe cea a lui... Spune-i ca o sa regrete cand o sa fie prea tarziu..
Spune-i ca daca vreodata voi avea un baietel, ii va purta numele. Va fi un copil zglobiu, plin de viata, chipes, cu un zambet minunat si cu ochii schimbatori ca si ai lui...
Spune-i ca in el m-am vazut pe mine de atatea ori , ca fiecare bataie a inimii mele i se datoreaza lui...
Spune-i ca ii multumesc pentru tot, pentru toata rabdarea, taria si iubirea dar si pentru zilele amare. Fara ele nu as fi stiu ce inseamna dorul si iubirea...
Spune-i ca atunci cand ne avem, noi ne respingem iar cand ne pierdem ne dorim. Ca nu am stiut sa traim in echilibru...Spune-i ca ii simt mirosul, il respir si in loc sa imi treaca, imi e din ce in ce mai dor.. Spune-i ca adoram momentele lui de gelozie..stiam ca ii e frica sa nu ma piarda... dar nu m-a pierdut, a plecat singur...
Poate ca uneori alegem mult prea repede despartirea..Aruncam cu vorbe urate la nervi si gata, ne despartim. Ar fi trebuit sa rabdam mai mult? Sa ne intelegem mai mult? Cu ce cantar destept as putea sa masor cantitatea de toleranta necesara si sa o compar apoi, matematic si eficient cu revolta care ma tine in viata, astfel incat sa pot trai in continuare?
Mai spune-i ca mi-a demonstrat de ce unu plus unu fac zero, cateodata, cand e vorba de dragoste tarzie...Prea tarzie uneori..
Si mai spune-i ca daca vreodata i se va face dor de noi, eu am sa fiu aici...

Si cateodata e prea mult..

Cred ca este minunat cum doua suflete atat de diferite se intalnesc la un moment dat in timp, se tamponeaza precum meteoritii in spatiu si reusesc sa creeze o explozie magnifica imposibil de comparat si de descris. Dar nu suntem meteoriti, suntem doi oameni pe care ii despart personalitatile opuse cu care au fost inzestrati. Dar te iubesc. Si am tinut asta ascuns, am respins in totalitate acest sentiment si nu am vrut sa il recunosc sau sa il accept, l-am tinut sub limba, un sentiment pe care l-am pastrat departe de tine in diminetile in care ne-am trezit impreuna si in momentele in care am plans fiind confuza de ceea ce era intre noi. Mi-am dorit ca in toate momentele astea sa-ti spun toate cuvintele frumoase pe care le purtam in suflet si acum ca citesti asta, te iubesc. Te-am placut pentru nenumarate motive. Te-am placut pentru ca ai ochi superbi, patrunzatori si cu gene lungi. Te-am placut pentru ca ai o fata inocenta si primitoare. Te-am placut pentru ca esti inteligent, pentru ca esti dezordonat, pentru ca iti plac dulciurile, pentru ca nu iti faci patul aproape niciodata. Pentru ca ti-ai dorit sa ai pe cineva caruia sa ii fie frica sa te piarda. Te-am placut pentru ca esti perfect in ochii mei, pentru ca defectele tale mi-au aratat ca esti uman. Pentru ca ai nevoie de mine si pentru ca am nevoie de tine. Dar te iubesc si te iubesc ,iar cand spun “pentru ca” nu caut o explicatie. Te iubesc pentru ca asa s-a intamplat, natural, am simtit asta, fara sa imi dau seama cand si cum. Si pur si simplu nu stiu cum sa nu o mai fac. Dar stiu ca pentru tine este prea mult tot ceea ce s-a intamplat. Este prea mult si pentru mine sa realizez ce intorsatura au luat lucrurile dar sper.. ca intr-o buna zi, universul sa se sincronizeze in asa fel incat sa simti si tu exact ceea ce simt eu in momentele astea. Poate asa iti vei da seama ca nu esti singurul care sufera, ca nu am inima de gheata ... sunt ganduri multe si amestecate, sanse irosite,decizii luate la nervi, inocenta , necunoastere...si multe pareri de rau si regrete in urma..

Sau..poate se va sincroniza in asa fel incat sa fim unul langa altul pentru totdeauna, unul langa altul pana la prapastie..

Tu esti eroul!

Cu totii avem zile bune și zile rele, in care totul este pe dos. Treptat, am inteles ca asta este una dintre premisele vietii: pe o parte primesti iar pe cealalta platesti sau mai rau, ti se ia fara sa fi intrebat iar asta e cel mai greu, nu?

De multe ori incepi sa crezi ca nu e bine sa te bucuri de momentele de fericire din viata ta pentru ca stii ca intotdeauna vor veni si cele rele. Vestile rele, problemele, apar atunci cand te astepti mai putin. 

Dar atata timp cat existi, nu te lasa doborat de nimic. Astazi ai o zi mai proasta? Lucrurile nu merg conform planurilor tale ? Mergi inainte cu mai multa putere si vei reusi. 

Cine n-a trecut printr-o perioadă în care tot ce făcea ieșea pe dos, cine nu s-a simțit prost când ceilalti sarbatoreau? Uneori simți că parcă rămâi în urmă, că reușești puțin față de ceilalți. Fals.

Fiecare dintre noi are un destin, un scop și o poveste. Lucrurile sunt deja scrise, negru pe alb. Noi adăugăm culorile, noi adăugăm personajele, noi decidem când un capitol se închide și când continuă, noi transformăm personajul principal într-un erou. Tu ești eroul povestii tale. Contureaz-o asa cum iti doresti!

Doar de tine depinde cum continuă povestea!

 

E simplu. Fii fericit!☺️

 Se spune ca fericirea adevarata este infinita. Însã, cat de mult platim noi pentru una falsã? 
Mi s-a spus de multe ori ca sunt prea pretentioasa si cer prea mult desi nu mi se cuvine... Ei bine, eu stiu cat valorez, cat merit, cat pot si de cat am nevoie si nu o sa ma multumesc niciodata cu putin. Totul sau nimic!☺️
Acum,lupt. Lupt cu mine, cu tristetea care mã inconjoara, cu nemultumirile mele. Lupt cu toate si nu ma las pana nu castig. Da, lupt cu toate armele pentru fericirea mea! 
Tocmai de aia, acum sunt fericita. Dar stiu ca totul in viata e reativ, momentan sunt fericita si asta e tot ce conteaza! aici si acum! Invat pas cu pas sa traiesc clipa!
Am inteles ca in viata nu mereu trebuie sa existe trecut sau viitor. Trebuie sa existe  prezent. Trecutul e doar o reflexie a mintii, iar viitorul e creatia mintii, exista doar acum  iar eu, acum sunt fericita!

Cine esti azi?

Sunt zile când ceea ce văd cei din jurul tău atunci când te privesc și ceea ce vezi tu atunci când îți privești reflexia în oglindă, sunt două persoane diferite. Cum așa? E inexplicabil, poate chiar o idioțenie. Te privești, dar nu ești tu. Te privești și nu te mai placi. Te privești și ți-e dor de tine. Te privești și vezi doar un chip obosit, tern și o expresie golită de orice sentiment. Te privești dorindu-ți să te recunoști.

Cauți sensuri noi, încerci să-ți faci puțină ordine în dezordinea care pare acum viața ta, cauți să înțelegi, să iubești, să crezi în tine și în forța ta interioară. Nu plângi, nu țipi, nu te manifești în nici un fel. Doar taci. Taci apăsător, dureros, taci într-un mod diferit decât până acum.

Cine poate înțelege ceva ce nu poate fi explicat în cuvinte? Doar cine a simțit la rându-i necuvintele astea, care aruncă o umbră grotească asupra ta și te fac să te zgâiești la oglindă ca la un străin care a dat buzna în camera ta, în viața ta și ți-a violat intimitatea.

Cine ești tu astăzi, străinule? Cine?!

Femeia din mine

N-am vrut să fiu o femeie plictisitoare, care se adaptează unei societăți și respectă tot ceea ce este considerat corect. N-am vrut să fiu o femeie care urmează un model, care acceptă ceea ce i se spune fără a încerca pe pielea ei.

Dacă treci pe lângă mine, probabil vei observa parfumul pe care l-am ales cu multă grijă, probabil vei crede că sunt prea arogantă pentru că nu mă bag în seamă cu oricine și prefer să rămân retrasă căutând privirile oamenilor și încercând să-i citesc printre gesturi și cuvinte. Mulți mă consideră rebelă, ca un suflet ce-și caută liniștea. Mulți mă consideră puternică și firavă, dar majoritatea nu-mi înțeleg sufletul și visele. N-am acceptat să mi se spună ce trebuie să fac și pe cine să iubesc, întotdeauna am ales cu sufletul. N-am acceptat reguli în care nu credeam, minciuni pe care alții le considerau adevăr absolut, comportamente care m-au deranjat sau ironii. Nimeni n-are dreptul de a-mi spune cine sunt și de ce am nevoie. Îmi cunosc viciile, slăbiciunile, calitățile și defectele. Știu cât pot și care-mi sunt limitele, nu pretind ajutor din parte nimănui și consider că este dreptul meu să vorbesc cu cine vreau și când vreau. Am ajuns asta pentru că am fost obligată, pentru că am învățat să-mi protejez sufletul de oameni. Am zile în care nu ies din casă, zile în care mi se pare că în lumea asta mare nu este loc și pentru mine. Durează o zi, maxim două. Apoi pornesc din nou la drum, mai puternică, mai încrezătoare, mai femeie.

Dacă părerea ta nu mă interesează, o voi ignora. Nu voi pierde timp cu persoane care n-au fost prezente în trecutul meu și nici nu-mi oferă ceva în prezent. Așa am fost educată: dacă-mi doresc ceva, nu voi aștepta ca un bărbat să-mi îndeplinească acel vis. Întotdeauna voi păstra demnitatea unei doamne, mofturile mi le voi cumpăra cu banii mei și greșelile le voi repara prin sacrificiile mele. N-am nevoie de un bărbat care să mă întrețină, până acum m-am descurcat singură. Am nevoie de un bărbat care să mă iubească frumos, cu tandrețe, să mă surprindă, să călătorească cu mine și să-mi hrănească dragostea de viață.

Mama...

Când mi-a fost frică de eșec, când m-am simțit a nimănui, când m-am simțit trădată, călcată în picioare și supărată, sufletul meu știa că există un singur om care mă va înțelege, mă va asculta până în zori, mă va proteja, mă va corecta cu multă răbdare și iscusință. 
De mic copil am numit-o mamă. Apoi mi-a devenit prietenă și am înțeles că este baza mea, mama mea reprezintă tot ce este mai frumos în mine.
Apoi mi-a devenit sprijin și am înțeles că ea nu mă va judeca, în brațele ei întotdeauna găsesc liniștea de care am nevoie, bunătatea pe care greu o găsesc la oamenii din jur.

Apoi mi-a devenit soră pentru că am înțeles că avem secrete pe care le știm doar noi două, avem lecții de viață din care am învățat împreună, avem greutăți peste care am trecut: eu m-am sprijinit pe umărul ei, ea s-a sprijinit pe zâmbetul meu.

Mă întreb mamele de unde au atâta energie. Mama mea nu stă niciodată, doar când îi cer să se oprească, când am ceva să-i povestesc și am nevoie de părerea ei.
Mama mea este un înger coborât din cer, un Înger trimis de la Dumnezeu pentru a ne proteja de ceilalți.

Abia astept sã mă întorc în brațele mamei mele cum se întoarce o rândunică după luni de zbor, obosită, amărâtă, cu sufletul greu.